Cresonul de gradina

Cresonul de grădină (lepidium sativum) şi cresonul de izvor (nasturtium officinale) sunt două ierburi aromatice, aproape atotlecuitoare, inrudite, pe care, insă, n-ar trebui să le confundăm.

Sunt, poate, pe pămant, de la facerea lumii.

Cresonul de izvor trăia, ca şi acum, in sălbăticie, intotdeauna pe langă ape limpezi, in Europa şi in jumătatea de răsărit a lumii.

Cel cultivat in grădini, cresonul civilizat, era, afro-asiatic. Patria-i se intindea odinioară din Egipt şi Etiopia pană in Orientul Mijlociu (Liban, Siria, Iordania, Israel, Turcia, Irak şi Iran) şi pană in Asia (Afganistan şi Pakistan).

Creson vine din franceză, cresson, cuvant ce, fie exprimă o mirare de felul imăi, dar ce repede mai creşte, fie rezumă un nume ca acesta:  buruiana ce creşte intr-o zi cat altele intr-un an.

Francezii, incantaţi de puterea fantastică de germinare a cresonului, l-au botezat aşa de la verbul latinesc crescere, a creşte, pentru că se dezvoltă ca prin farmec, in cateva zile.

Nasturelul sau Cresonul de izvor

Nasturtium, adică istrambă nasul i-au spus romanii cresonului de izvor.

Pliniu cel Bătran spunea cu umor că: Nasturtium nomen accepit a narium tormento. in traducere: nasturtium (cresonul de mai tarziu) şi-a luat numele de la chinul pe care-l au de indurat nările.

Firesc, de la derivaţii de sulf.

Romanii l-au alintat numindu-l năsturel, de la floricelele-i micuţe.

Cresonul de izvor (creson de fantană sau de baltă) este o iarbă iubitoare de apă.

Absoarbe şi ne dăruieşte şi nouă din umorile fermecate ale pămantului. Creşte liberă, in plin soare, pe langă izvoare sau pe malul lacului.

I s-au dat multe daruri: fier, fosfor, magneziu, mangan, arsenic, cupru, zinc, iod, calciu, vitamina C, incat o simplă salată de frunze proaspete sau o ceşcuţă de suc proaspăt au puterea de a vindeca pielea de dermatoze.

Mai mult, puterea de a vindeca tuberculoza şi suferinţele plămanilor.

Cresonul de izvor ii ajută foarte mult pe diabetici, pe anemici şi pe anurici (cei ce nu pot urina normal).

Este binefăcătorul gingiilor. Ajunge să mestecăm cateva frunzuliţe ca să ne intărim gingiile, să scăpăm de afte şi de stomatite, iar gargara cu năsturel e de mare ajutor dacă ne năpădesc gingivita şi parodontoza.

in Egiptul vechi, sclavii primeau de două ori pe zi creson, fiindcă ii făcea mai  productivi.

Tinerii perşi (povesteşte Xenofon) mergeau la vanătoare doar cu apă, paine şi creson de izvor.

Grecii spuneau că are puterea de a reda judecata spiritelor deranjate, iar romanii il mancau cu sfinţenie ca să-şi intărească spiritul.

Hrenita sau Cresonul de gradina

 

Romanii au botezat cresonul de grădină hreniţă, sora hreanului, pentru că e iute, tare, hrănitoare şi săţioasă ca şi hreanul.

in frunzuliţele-i verde inchis şi fragede, hreniţa cea iute, cu adevărat dublul feminin al hreanului, ascunde o zestre fabuloasă.

Are mult caroten (mai mult decat au portocalele), pe care intestinul il preface in vitamina A.

Are din belşug vitaminele C, PP, B 1 şi B 2 şi nepreţuite săruri: de iod, fier, potasiu şi calciu  (mai mult decat ceapa verde) ce sunt in stare să vindece felurite ulcere şi răni.

Se mănancă numai crudă. in salate şi murături, pe care le face pasionale. Frecată cu unt de uns tartinele calde de dimineaţă sau desfăcută in iaurtul de capră pe care, desigur, il faceţi voi inşivă din laptele proaspăt cumpărat din piaţă.

in pasta de urdă sau de caş proaspăt, desigur, luate tot din piaţă, cărora le inspiră o ardoare ce, deşi nu-i atat de mistuitoare şi de voluptoasă, pană la lacrimi, ca cea a hreanului, le preface in puternice filtre de dragoste.

De fapt, cresonul de grădină e o salată fermecată ce se cultivă iarna, timpuriu, in grădini, pe camp sau chiar acasă, in ghiveci, la fereastră.

Micile plăntuţe rasar in doar 2 - 3 zile şi se fac bune de mancat intr-o săptămană şi jumătate,  cel mult  două săptămani.

Grădinarii ne invaţă cum s-o cultivăm, cat mai simplu, acasă: aşternem intr-un ghiveci, dar poate fi o tavă sau o lădiţă, un pat de pămant bun, cam 4-5 cm, pe care aruncăm cu grijă seminţele.

il acoperim cu un strat subțire de pămant de 1-2 mm şi-l udăm.

intrucat in primele zile lumina nu trebuie să vadă semințele, e bine să  acoperim ghiveciul sau micul nostru răzor cu un carton, de pildă.

O putem face oricand ne e poftă de aroma feminină a hreanului.