Calapar

Denumire stiintifica calapar:

Chrysanthemum balsamita Fam. Compositae

Denumire populara calapar:

bumbişor, calampăr, calapăr, calonchir, calubăr, carpin, călugăr, dumbravnic, galopăr, izma Maicii Preciste, smirnă, spiculeţe, vetrice

Proprietati terapeutice calapar:

- antiinflamator

- calmant

- cicatrizant

- diuretic

- stomahic

- antispastic

- stimulează creşterea părului

Afectuni care se trateaza cu calapar:

boli tratate cu calapar: afecţiunile ficatului, afecţiuni digestive, afte bucale, alopecie, bube rele, chelie, contuzii, diaree, epilepsie, furuncule, hemoroizi, herpes, infecţii ale pielii, leziuni bucale erodate, plăgi greu vindecabile, răni, reglarea menstrelor ( se preferă tinctura luată inainte de menstre cu 2 zile şi se va continua pe toată perioada. Se intrerupe cand se termină menstruaţia), tăieturi, ulceraţii, vanătăi, viermi intestinali (clisme cu o ceai de calapar de 2 ori mai concentrat şi se va face la temperatura corpului mai multe zile la rand).

Mod de preparare calapar  tratamente naturiste cu calapar:

- la 250 ml apă clocotită se vor pune 2 linguriţe de calapar mărunţit. Se lasa acoperit timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni de ceai de calapar pe zi.

Tinctură de calapar: in proportii de 1/5: calapar marintit si alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide sticla si se depoziteaza la temperatura camerei timp de 15 zile in care se agita des. Se pot folosi apoi cate 10 picături pană la 1 linguriţă de 3 ori pe zi diluat in  apă.

- calaparul este foarte eficient in tratarea parului. Se va face pentru aceasta un tratament cu ceai de calapar de 2 ori pe săptămană şi de asemenea tinctură cu care se va freca pielea capului de 2 ori pe zi, pană la refacerea complectă a podoabei capilare, apoi se mai continuă doar spălăturile săptămanale.

Calaparul in traditia populara

Frunzele de calapar se intrebuinţau in mod curent, in multe zone, la tăieturi, bube, buboaie, pe care se aplicau crude, pălite in foc ori pisate şi amestecate cu grăsime.

Cu calapăr, ceapă, coada-şoricelului şi un pic de mentă se prepara o unsoare pentru bube şi umflături. Plantele se uscau pe plită, se sfăramau, se amestecau cu seu de oaie, ori unt, ulei de lemn şi miere, unsoare de gască topite intr-o tigaie. După ce se amestecau in tigaie se punea făină de grau ca să le ţină laolaltă. Pasta obţinută se impărţea in două. O parte se punea pe piept pentru tuse, iar după o jumătate de ceas după ce se răcea se punea cealaltă jumătate.

Panariţiul se lega cu ceapă albă, coaptă, amestecată cu tămaie pisată, busuioc şi frunze de calapăr. Decoctul se ţinea in gură contra aftelor şi a durerilor de dinţi. Rădăcina pisată, muiată in oţet, se punea pe pantece contra herniei.

Decoctul părţilor aeriene şi mai ales al frunzelor se lua in boli de plămani şi ficat. in ţara Oaşului cu calapăr fiert se legau oasele cu tuberculoză osoasă. Decoctul se dădea femeilor după naştere ca intăritor şi ca să oprească pierderile de sange. in multe părţi, cu decoct se spălau pe cap pentru dureri de cap, sau ca să le crească părul. Se mai punea in băile celor slabi să-i intărească.