Gorun

Denumire stiintifica gorun:

Quercus petraea

Denumire stiintifica gorun:

pedunculat, stojar, ters, trajer, tufan

Proprietati terapeutice gorun:

- astringent

- hemostatic

- antidiareic

- dezinfectant.

Mod de preparare gorun:

- ceai de gorun  se prepara din 2 lingurite de coaja maruntita de gorun puse in 250 de ml de apa  acest amestec se va fierbe timp de 10 minute, se strecoara si se consuma 2-3 ceaiuri pe zi

- la 500 de ml de apa se vor pune 4 linguri de coaja amruntita si se vor fierbe timp de un sfert de ora  acesta se poate folosi si la tratamente externe, dupa ce se strecoara.

care se trateaza cu gorun:

boli tratate cu gorun: alopecie, amigdalită, arsuri, ciclu abundent, colici abdominale, degerături, diaree, dureri de dinţi, faringite, hemoragii anale, hemoragii nazale, hemoragii uterine, hemoroizi, hiperhidroză, incontinenţă urinară, infecţii diverse inclusiv intestinale, leucoree, metrite, răni-pudră de plantă direct pe rană, răni purulente-ceai pus compresă pe pansament, stomatite, transpiraţia picioarelor, ulceraţii cronice ale pielii, vaginite.

Gorunul in traditia populara

Coaja de gorun conţine mult tanin şi se folosea foarte mult la tăbăcit. De asemenea la vopsit in negru şi galben in amestec cu sovarf, măr, leşie. Scoarţa se folosea ca leac la rănile invechite, numite in Banat gance. Se fierbea cu frunză de nuc pisată, ori cu frunze de piersic şi se ţineau mainile sau picioarele in zeama aceia.

Cu negreala din gogoşile de frunze se ungea pecinginea. După ce se usca, se spăla cu oţet şi tratamentul se repeta pană la vindecare.

Decoctul scoarţei se ţinea in gură contra durerilor de dinţi. Decoctul ghindei prăjite sau al scoarţei se lua contra diareei.

Ghimpe

Denumire stiintifica ghimpe: Ruscus aculeatus
Denumire populara ghimpe: ghimpe

Denumire stiintifica ghimpe:

Ruscus aculeatus

Denumire populara ghimpe:

ghimpe

Proprietati terapeutice ghimpe si tratamente naturiste cu ghimpe:

- ghimpele este un antiinflamator general mediu, antiinflamator al prostatei puternic, antiseptic mediu (acţionează mai ales asupra colibacililor şi asupra Proteus vulgaris)

- antitumoral mediu, diuretic puternic, favorizează sfăr�marea şi eliminarea calculilor biliari, febrifug bun.

- prostată şi adenom de prostată � ceai de ghimpe

- nefrită, cistită, litiază renală � ceai de ghimpe

- efecte mai puternice se obţin prin asociere ghimpe cu tinctura de ienupăr;

- cancer genital şi de prostată (adjuvant) � pulbere de ghimpe;

- afecţiuni febrile � ceai de ghimpe. Efectul este mai puternic dacă se combină ghimpe �n proporţie egală cu mentă

- ghimpele este adjuvant �n turbare şi holeră - pulbere de ghimpe;

- hipertiroidie (adjuvant) � pulbere de ghimpe;

- litiază biliară (mai ales micro-litiază)

- se asociază foarte bine cu anghinare şi frunze de mesteacăn in proportii egale. Din aceasta pulbere se ia catre o lingurita de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

- ceai de ghimpe combinat cu alte plante medicinale � se foloseste o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite de ghimpe -  acestea se las� la �nmuiat peste noapte si apoi se filtreaza. maceratul se pastreaza iar pulberea se opareste cu apa fierbinte si se lasa acoperit timp de 30 de minute. Dupa ce se raceste, cele 2 extracte se combina si se consuma cate 2-3 cani pe zi, pe stomacul gol

- in 250 de ml de apa se vor pune două linguriţe de ghimpe maruntit, se fierbe zece minute, se strecoara. Din acest ceai se pot consuma 2 cani pe zi, dimineata inainte de micul dejun si seara inainte de cina. Curele pot fi de lunga durata

Tinctură de ghimpe � in 100 de ml de alcool alimentar de 70 de grade se adaga 20 de grame de ghimpe. Se tine acest amestec la temperatura camerei timp de 15 zile in care se agita des. Dupa ce se strecoara, se pune in sticlute mai mici si se poate pastra in acest mod timp de 2 ani. Se va lua cate o lingurita, de 3 ori pe zi inainte de ese cu 30 de minute. Tratamentul poate fi de lunga durata

Ghimbirul (Zingiber officinalis)

Este o planta provenita din legendara Indie, regiune care de-a lungul mileniilor s-a dovedit a fi un adevarat rezervor de fructe si de plante comestibile pentru intreaga planeta. Se folosesc radacinile foarte bine dezvoltate ale plantei, ramificate, cu coaja de culoare bej-cenusie si cu un gust puternic picant. Consumate proaspete (aceste radacini se gasesc la caserola sau chiar la kilogram in supermarketuri), ele au, pe langa gustul picant, si o aroma extrem de placuta, care aduce oarecum cu cea a cojii de lamaie sau de grepfruit. Desi e foarte folosit in alimentatie, ghimbirul este considerat o planta medicinala de prima mana, sute de studii medicale extrem de bine documentate fiindu-i consacrate in ultimii ani. Cum se prepara. Exista sute de retete cu ghimbir provenite de pe diferitele meridiane ale lumii. Din el, australienii obtin o bere extrem de apreciata, chinezii fac prajituri si serbeturi, thailandezii si malaezienii prepara mancaruri diverse, in timp ce in Statele Unite si Europa, sucurile si dulciurile cu ghimbir tind sa inlocuiasca produsele similare traditionale. Pentru a beneficia de gustul si de aroma subtila a ghimbirului, dar si de forta sa terapeutica deosebita, va recomandam in continuare cateva forme de preparare traditionale: Siropul de ghimbir se spala bine radacinile de ghimbir si apoi se dau prin razatoarea mica, dupa care imediat (ca sa nu se oxideze) se pun intr-un borcan si se adauga deasupra miere de albine, in proportia 1:2, adica la o lingura de ghimbir ras se pun 2 linguri de miere. Se lasa sa stea 2 saptamani, dupa care se filtreaza, obtinandu-se un sirop semi-limpede, cu gust puternic picant si foarte parfumat. Dulceata naturala de ghimbir se obtine din ghimbirul ras, ramas dupa extragerea siropului. Peste acest reziduu se adauga miere cat sa il cuprinda si sa ramana un strat de doua degete deasupra. Rezulta o mixtura puternic picanta, care se ia ca tonic digestiv, ca antiseptic faringian si ca stimulent nervos. Sucul proaspat de ghimbir se obtine la mixer (blender), in vasul acestuia punandu-se un litru de apa, o lingura de ghimbir maruntit, trei linguri de miere, o lamaie taiata in patru si doua mere maruntite. Se mixeaza tot acest amestec bine, apoi se filtreaza, rezultand un suc extrem de parfumat, puternic picant si cu efecte terapeutice extraordinare. Cateva utilizari medicinale Stari de greata si voma se consuma un pahar de suc de ghimbir obtinut dupa reteta prezentata mai sus. Este un remediu extrem de placut si de eficient pe termen scurt. Totusi, pentru inlaturarea din profunzime a acestei probleme este necesar un consult medical amanuntit, pentru a se constata si trata cauza care produce accesele de voma. Stari de greata la femeile insarcinate un studiu facut pe 120 de voluntare dintr-un spital din California a constatat un excelent efect al ghimbirului pentru combaterea starilor de voma din perioada prenatala, dar si dupa nasterea prin cezariana. Participantele la studiu au primit zilnic 5 g de ghimbir proaspat sau 1 g de ghimbir uscat, constatandu-se, la cateva zeci de minute dupa administrarea tratamentului, diminuarea sau chiar disparitia senzatiei de voma, la majoritatea pacientelor. Rau de masina, rau de miscare in general se consuma o felie (2-3 g) de radacina de ghimbir proaspat, care se mesteca indelung inainte de a fi inghitita. Are un gust iute extrem de pronuntat si este mai greu de suportat la inceput, insa efectul antivomitiv si de inlaturare a starilor de ameteala si a durerii de cap este prompt. Artrita, poliartrita reumatoida un studiu facut in 1992 de doi profesori universitari din India a evidentiat efectul consumului zilnic de ghimbir proaspat in aceasta afectiune. Studiul s-a desfasurat pe perioada a doi ani si jumatate, timp in care cei 86 de pacienti investigati au consumat in diferite forme cate 5 g de radacina proaspata de ghimbir pe zi. Rezultatele sunt mai mult decat incurajatoare. Peste 55% din participanti au declarat ca intensitatea durerilor reumatice s-a redus simtitor, la fel ca si frecventa crizelor. De asemenea, aproape 25% dintre cei tratati au observat o recapatare a mobilitatii articulare. Si cel mai important lucru: nici unul din participanti nu s-a confruntat cu efecte adverse la consumul de ghimbir, in conditiile in care medicatia chimica impotriva reumatismului are efecte dezastruoase asupra sistemului digestiv si asupra altor sisteme importante din organism. Tromboza administrarea a 4 g de ghimbir proaspat, de doua-trei ori pe zi, la pacientii cu tulburari cardiovasculare grave, vreme de 2-3 luni, are efecte spectaculoase asupra trombozelor, incetinind viteza de coagulare a sangelui, impiedicand formarea cheagurilor de mari dimensiuni si migrarea acestora. Dispepsie se consuma cu 10 minute inainte de masa un pahar de suc de ghimbir. Stimuleaza secretia de sucuri digestive si imbunatateste peristaltismul digestiv. Faringita si tuse se ia din ora in ora cate o lingurita de sirop de ghimbir, fara apa. Are efecte antiinfectioase rapide, favorizeaza expectoratia si calmeaza accesele de tuse. Balonare dupa masa, se mesteca indelung o felie (2-3 grame) de ghimbir proaspat. Ajuta la digestie, impiedica formarea gazelor intestinale si ajuta la tinerea sub control a proceselor de fermentatie din tubul digestiv. Precautii in consumul ghimbirului Consumul de ghimbir se va face in cantitati mici si pe perioade reduse (sub 7 zile), la persoanele cu risc de hemoragie, deoarece micsoreaza viteza de coagulare. Ghimbirul va fi consumat cu prudenta si de catre persoanele cu colon iritabil si gastrita.

Gentiana

Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini.  Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulie-septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine. Incepand din luna august si pana tamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile. Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab in principii active. In scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare. Ei se aseaza in straturi subtiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau incaperi aerisite. Rizomii si radacinile mai groase se despica, iar cele lungi se scurteaza. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului. Numele ii vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a descoperit si a mentionat pentru prima oara intr-un tratat aceasta planta medicinala. De mai bine de doua mii de ani, gentiana este folosita in toata Europa ca tonic amar, ca anti-toxic si stimulent al functiilor ficatului. In medicina populara romaneasca, ocupa un loc de cinste, fiind denumita de catre vindecatorii populari din nordul tarii �capitanul buruienilor de leac�. Este folosita ca tonic digestiv si al intregului organism, precum si ca remediu impotriva diferitelor otraviri. Are tulpinile lungi, de pana la jumatate de metru, si arcuite, flori superbe - albastru-mov, radacinile sunt lungi ca niste fire si extrem de amare, motiv pentru care planta mai este numita la noi si fierea-pamantului. Se recolteaza la fel ca si cerentelul, acum, in noiembrie, prin dezgropare. Uscarea si conditionarea radacinii acestei plante se face intocmai ca si la cerentel. Iata in continuare cateva utilizari terapeutice ale gentianei:      Crize biliare, dischinezie biliara, prevenirea litiazei biliare - se administreaza radacina de gentiana sub forma de tinctura, din care se ia cate o lingurita, diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineata, imediat dupa trezire, si cu un sfert de ora inaintea meselor principale.   Boli de ficat - radacina de gentiana are efecte tonice hepatice, adica stimuleaza functia si ajuta la regenerarea celulei hepatice, inhiba - conform unor studii recente - dezvoltarea virusurilor care afecteaza ficatul. Se administreaza contra hepatitei cronice si acute, contra sechelelor post-hepatice. De regula, se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o jumatate de lingurita de 3-4 ori pe zi, in cure de 6-12 saptamani.      Balonare, dispepsie, constipatie atona - radacina acestei plante exceptionale contine un principiu activ numit amarogentina, care este considerata cea mai amara substanta din lume. Ea stimuleaza foarte puternic secretia si eliberarea sucurilor gastrice si a bilei necesare procesului de digestie, stimuleaza peristaltismul, eliminand majoritatea tulburarilor digestive. Se fac cure de cate 3-6 saptamani cu macerat la rece de gentiana, din care se ia cate un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinta cu un sfert de ora inainte de masa.      Indigestii frecvente, gastrita hipo-acida - un studiu german condus de dr. Franz Goetzl a aratat ca tinctura de gentiana mareste simtitor puterea de digestie si elimina senzatia de greutate in stomac sau de greata de dinainte si de dupa masa. Se administreaza o lingurita de tinctura de gentiana diluata in putina apa, cu 10-15 minute inainte de fiecare masa.      Lipsa poftei de mancare la copii - se pun 10-15 picaturi de tinctura de gentiana intr-o lingurita de miere si se administreaza cu un sfert de ora - douazeci de minute inainte de a manca. Acest remediu simplu va declansa prompt o pofta de mancare sanatoasa.     Hipotiroidie si tulburari conexe - se administreaza ca adjuvant in tratamentul acestei afectiuni tinctura de gentiana, cate o lingurita de patru ori pe zi, in cure de trei luni, cu 15-30 de zile de pauza. Are puternice efecte de stimulare a metabolismului si favorizeaza - se pare - secretia normala de hormoni tiroidieni.

Galbenele - infuzii, boli

Galbenele - Calendula officinalis - boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craiae, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujuli rosioara, rusculiae, salomie, salunii, sinilii, stancu, tataiasi, vazdoage

Denumirea plantei:

Galbenele (Calendula officinalis)

Familia:

Compositae

Perioada de vegetaaie:

planta anuala care infloreate din luna mai pana in septembrie.

Perioada ii organul de recoltare:

Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern:

gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern:

leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza.

Retete

Infuzia:

2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi.

Tinctura:

se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa.

Alifie:

se infierbanta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea ata pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degertturi.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern:

gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern:

leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza.

Infuzia:

2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi.

Tinctura:

se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa.

Alifie:

se infierbanta 100 g de untura de porc nesirata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi.

Baile de sezut:

30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga in apa de baie din cada pana la nivelul de 25-30 cm, atat cat sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile.

Perna de flori:

se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.

Ceaiul de galbenele mai are proprietatea de a calma durerile menstruale, mai ale sla persoanele anemice.

Cura se va face cu o saptamana inainte de aparitia fluxului menstrual.
Infuzia se prepara din 2 lingurite de flori peste care se toarna 2 cesti cu apa fierbinte. Dupa 15 minute se strecoara lichidul care se bea in cursul unei zile, de preferinta pe stomacul gol. Se poate prepara si o infuzie mai concentrata din 4 linguri de flori de 200 g apa.

Din aceasta cantitate de infuzie se beau 3 linguri pe zi. Infuzia facuta din 10 g flori la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis.
Sub forma de bai, cataplasme sau tinctura, florile se folosesc ca pansament pentru ranile care se vindeca greu, ca ulceratiile, plagi cu puroi, arsuri, degeraturi, acnee (cosuri), eczeme, deoarece principiile active dien galbenele au insusirea de a stimula circulatia sangelui la nivelul tesuturilor, grabind astfel cicatrizarea ranilor.

Pentru reglarea ciclului menstrual se recomanda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinctura in putina apa.
Cu amestec de 10 g tinctura si 90 g apa fiarta si racita se pot face comprese la rani, arsuri, ulceratii si pentru bolile de ochi. Acest amestec da bune rezultate si in leucoree.
Tinctura de galbenele se obtine prin macerarea a 20 g flori in 100 g alcool de 70 grade timp de 8 zile.
Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai. Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate.

Fumarita

Denumire stiintifica fumarita:

Fumaria officinalis

Denumire populara fumarita:

corcodan, fierea pămantului, fumatul pămantului, guşa porumbelului, iarbă de curcă, iarba fumului, săftărea.

Proprietati terapeutice fumarita:

- astringent

- antiinflamator

- cicatrizant

care se trateaza cu fumarita:

boli tratate cu fumarita: acnee, renale, afecţiuni buco-faringiene, afte, alergii digestive, amenoree, anemie, ateroscleroză, artrită, astenie, colici biliare, constipaţie, dischinezie biliară, febră, gingivite, herpes, hipotensiune arterială, infecţii cronice ale pielii, oligurie, stomatite, urticarie.

Mod de preparare fumarita  ceai de fumarita

- 2 lingurite de fumarita maruntita se pun in 250 de ml. Dupa

ce se lasa acoperit timp de 15 minute, se strecoara si se consuma cate 2-3 ceaiuri pe zi

Fumarita in traditia populara

Fumarita se folosea la boli de piele (bube dulci, pecingine, etc), de stomac şi de splină. Cu decoctul se trata gingivita, clătindu-se gura cu ceai, ţinandu-se in gură, iar ceaiul se lua pentru curăţirea sangelui. Fiartă in lapte se intrebuinţa la boli de dinţi, iar in

Feciorica

Denumire stiintifica feciorica:

Herniaria glabra

Denumirie populara feciorica:

săpunaşul, iarba faptului

Mod de preparare feciorica:

- ceai de feciorica: infuzie  la 250 de ml de apa fierbinte se vor pune 2 lingurite de feciorica, se lasa acoperiy timp de 10 minute, se strecoara si se consuma doua sau trei astfel de ceaiuri pe zi.

- decoct de feciorica  se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită care se vor pune in 250 ml de apa. Se lasa la fiert timp de 10 minute si se strecoara ulterior. Acest ceai se poate bea de 2-3 ori pe zi sau se poate folosi cu uz extern sub forma de comprese sau pansamente.

Afectiuni care se tarteaza cu feciorica:

boli tratate cu feciorica: afecţiunile vezicii urinare, albuminurie, cistite cronice, litiaze renale, litiaze biliare, prostatită.

Feciorica in traditia populara

Cu decoctul de feciorica se spălau pe maini cei care aveau pojar pe ele. Era una din cele 99 de buruieni de fapta pomenite in popor. Se mai foloseau şi pentru dat cand omul sacă din puteri, cand capătă in tot trupul dureri şi tuşeşte, boală care se credea că se primea in urma vrăjmaşilor duşmanilor.

Feciorica se punea in apă neincepută şi se descanta de 3 ori, apoi se dădea bolnavului să bea, miercurea in pragul uşii, vinerea la rau şi duminica iar in prag. Se mai

Echinaceea

Denumire stiintifica echinaceea:

Echinacea purpurea

Proprietati terapeutice echinaceea:

Intern:

-   imunostimulent puternic (polizaharidele cu greutate moleculară mare pe care le conţine intensifică fagocitoza), antibiotic bun, bacteriostatic prin inhibarea hialunoridazei), antiviral bun, diaforetic bun, depurativ mediu, analgezic uşor, antitoxic bun.

Extern:

- antiseptic puternic, stimulent bun al imunităţii locale, cicatrizant bun.

Tratamente naturiste cu echinaceea  modalitati de administrare

Boli tratate cu echinaceea

- echinaceea este foarte bine folosita in cazurile de faringită, laringită, traheită, amigdalită, bronşită, pneumonie (adjuvant)  se administreaza in aceste afectiuni sub forma pulbere de echinaceea, de 4-5 ori pe zi cateun varf de cuţit. Pentru persoane care nu pot tolera pulberea din cauzaefectului caustic la limba, se poate se poate combina cu miere de albine

- pentru afectiuni precum gripă, infecţii respiratorii in fază acută  se administreaza pulbere de echinaceea luată foarte des. Este bine ca din oră �n oră să se administreze cateun varf  de cuţit din aceasta pulbere. Se poate asocia cu o plantă uşor emolientă pentru a fi mai usor suportata:  rădăcină de brusture, tătăneasă sau ciuboţica cucului

- pentru tumori benigne  se administreaza sub forma de pulbere de echinaceea in cure de lungă durată -  cel putin patru luni

- in cazurile de mastoză  se administreaza pulbere de echinaceea. Se vor face cure de cate 3 luni, recomandandu-se in acelasi timp o alimentatie lacto-vegetariana.

- pentru profilaxia bolii canceroase, este un bun adjuvant in tratamentul bolii canceroase  se administreaza o linguriţă de pulbere de echinaceea de care 4 ori pe zi, inainte de mese. Curele de acest fel dureaza 6 luni cu cate o luna de pauza dupa fiecare jumatate de an.

- in cazurile de leucemie  se administreaza pulbere de echinaceea pe durate lungi  de la 4 luni in sus

- pentru inflamaţii ganglionare, dar si pentru infecţii cu stafilococ auriu  se administeraza sub forma de pulbere sau macerat la rece de echinaceea, pe eprioade de mai multe luni

- pentru persoanele care sufera de reumatism infecţios sau eczeme infecţioase  se consuma sub formă de pulbere

- in caz de herpes sau hepatita 

se combină in proporţii egale cu pulbere de anghinare . Din acest amestec se va consuma cate o lingurita de 4 ori pe zi.

- pentru rănile cu risc mare de infectare  se va spăla zona afectata cu macerat de echinacea, si apoi se aplica comprese cate cel putin o ora in fiecare zi. Dupa ce compresa se da jos, se va spala inca o data rana.

- pentru rani supurande, rani purulente  se vor face comprese cu echinaceea

- in cazul eczemelor infecţioase şi alergice  se vor face cataplasme cu echinaceea, cate jumatate de ora, de 2-3 ori pe zi.

- in caz de gangrena  se va face cate o cataplasmă cu echinaceea minim 4 ore pe zi, ulteriro rana lasandu-se la aer cateva ore pentru a se usca

Dumbravnic

Denumire stiintifica :

Melittis melissophyllum.

Denumire populara dumbravnic:

avrameasca, bribonic, dobrisor, dobromnic, dubrajnic, harmaneasca, iarba

Proprietati terapeutice dumbravnic:

-  are efect antiseptic putandu-se folosi cu succes in distrugerea colibacililor

- dumbravnicul are caracter diuretic. la diferite răni pe care le vindecă foarte repede.

Afectiuni care se trateaza cu dumbravnic:

boli tratate cu dumbravnic: amigdalită (gargară), cefalee, colici intestinale, dureri abdominale sau de stomac, flebite (extern), hernie (cataplasme), infecţii urinare, insomnii, nevroză, palpitaţii, paralizii (atat intern cat şi extern), pareze periferice, plăgi greu vindecabile, ulceraţii ale gambei.

Mod de preparare dumbravnic:

- la 250 ml de apă fierbinte se vor pune 2 linguriţe de dumbravnic. Se lasa acoperit timp de 10 minute si apoi se strecoară. Se pot bea cate 2 ceaiuri pe zi.

- pentru uzul extern se vor folosi la 500 ml apă 4 linguri de dumbravnic  Se fierb 10 minute si se strecoară. SAstfel de poate folosi pentru pansamente si frectii in caz de paralizii sau pareze

- tinctură din 20 g de dumbravnic se vor pune in 250 de ml de alcool alimentar de 70 de grade, se depoziteaza in sticle si se tin etans la temperatura camerei timp de 15 zile dupa care se strecoară. Se pot folosi apoi cate 10 picături pană la o linguriţă diluate in apa, de trei ori pe zi.

Dumbravnicul in traditia populara

Primăvara frunzele  de dumbravnic macerate in vin alb constituia băutura populară in unele sate din Transilvania. Peste tot se punea in lăzi cu haine pentru miros şi contra moliilor.

Ceaiul din dumbrovnic, in amestec cu iarba frigurilor (Centaurium umbellatum), se folosea, in Munţii Apuseni, contra durerilor de stomac.

in unele părţi, dumbravnicul se fierbea şi se aplica bolnavilor de mătrice. Cu decoct se spălau şi se făceau comprese contra durerilor de cap şi la umflăturile de la grumaz.

Din frunzele uscate de dumbravnic se făceau ţigări, pe care le fumau bolnavii de cel perita. Ceaiul din tulpinile florifere, cu trandafir alb, se lua pentru inăduşeală.

Planta pisată se punea in rachiu, se lăsa să se macereze şi apoi se lua de 3 ori pe zi, cate un păhăruţ, pentru ivătămătură; sau se luau in vin, cu puţin piper.

in munţii Apuseni se credea că miroase doar pană cantă cucul, apoi

Dobrita

Denumire stiintifica drobita:

Genista tinctoria

Denumire populara drobita:

bobiţei,  brabă, dinitră, drebsoi, drog, flori galbene, genistră, grozamă, iniştrea, lemnul bobului, schinistră, şinistră.

Proprietati terapeutice drobita:

- dobrita are proprietatea de a stimula secreţiile gastrice, conţinand substanţe amare este indicat in lipsa poftei de mancare.

- dobrita este un foarte bun depurativ, diuretic şi totodată laxativ.

- seminţele de dobrita sunt un puternic purgativ.

- acţiunea externă este de cicatrizare şi epitelizare.

Afectiuni care se trateaza cu drobita:

boli tratate cu dobrita: constipaţie, hipotiroidie, reumatism, splină-chiar in cazurile tumorale, vopsirea părului in galben.

Mod de preparare drobita  ceai de dobrita

- ceai de dobrita  la 250 ml apă fierbinte se vor pune 2 linguriţe de dobrita. Se acopera timp de 10 minute, se strecoară şi se pot consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi.

Dobrita in traditia populara

Cu dobrita se colora in verde şi galben. Ceaiul din tulpinile florifere de dobrita se lua contra durerilor de stomac. Se mai foloseşte pentru vopsirea părului in

Deditei

Denumire stiintifica deditei:

Pulsatilla vulgaris

Denumire populara deditei:

adormiţele, brebenel, dediţei de pădure, dediţei vineţii, floarea paştelui, floarea-ursului, floarea-vantului, iarba-vantului, oiţe, sisinei, spanţ, vanturele.

Proprietati terapeutice deditei:

- se poate folosi pentru efectele anestezice sau de refacere in foarte multe afecţiuni in special pentru tratarea eczemelor pruriginoase şi zemuinde.

Afectiuni tratate cu deditei:

boli tratate cu deditei: amenoree, anexite, blenoragie, boli uterine (sedativ), climacteriu, dismenoree, dermatoze, dureri articulare, eczeme pruriginoase şi zemuinde, eriteme cutanate, migrene, nevralgii, nevroze, orhite, ovarite, paralizii-pareze ale nervilor  periferici, pecingine, reumatism, sciatică, sedativ nervos, tulburări de ritm cardiac, tuse pe bază nervoasă, uretrite.

de preparare deditei: tinctura de deditei, ceai de deditei, suc de deditei:

- tinctură de deditei  in proportie de 1/5, deditei  planta maruntita si alcool alimentar de 70 de grade. Acestt amestect se tine timp de 15 zile la temperatura camerei, agitand des. La final se strecoară si după această perioadă şi se va putea consuma cate o linguriţă diluată cu apa

- ceai de deditei: se face dintr-o linguriţă de plantă care se pune in 250 ml de apă fierbinte. Se lasa acoperit timp de 15 minute dupa care se strecoara. Se poate bea cate un ceai pe zi.

- sucul de deditei are proprietăţi revulsive.

Deditei in traditia populara

Tulpinile de deditei se foloseau pentru vopsit in verde şi albastru in amestec cu floarea soarelui, fierte an borş, in care se punea piatră acră şi vanătă.

Din frunzele de deditei se făcea o fiertură care se picura in ochi sau numai se spălau cu ea contra durerilor. Cu tulpinile florifere se făceau scăldători.

Cu florile uscate de deditei se afumau copiii care nu puteau dormi noaptea. Se punea pe o lopăţică puţin jăratec, se lua 3 degete de flori şi se presărau pe el, afumandu-se

CURMALUL

Curmalul are actiune tonifianta, fiind recomandat ca energizant in convalescents, astenii si graviditate. Curmalul este indicat si in dispepsii.

Este copacul caracteristic oazelor arabe, denumit si "regele oazelor" care isi umezeste picioarele in apa si isi ridica spre cerul arzator capul. In patria de origine atinge dimensiuni impresionante. Trunchiurile, inalte de 15-20 m, neramificate sunt invelite intr-o retea de fibre si poarta in varf un manunchi e frunze penate de pana la 3m lungime.

In conditii de apartament nu ajunge sa formeze trunchi. Florile masculine si feminine sunt plasate pe indivizi diferiti. Fructele asemanatoare prunelor au un continut ridicat de zaharuri si constituie principalul aliment pentru diverse populatii indigene. Utilitate au si celelalte parti ale plantei (lemnul, frunzele, fibrele). Curmalul, si in general palmierii, sunt plante relativ usor de cultivat daca se tine seama de cateva aspecte esentiale:

Apartine grupului palmierilor si provine din regiuni subtropicale ale globului (Nordul Africii, insulele Canare pana in Vestul Asiei) si este cultivat in plantatie, din timpurile cele mai vechi.

Curpen

Denumire stiintifica curpen:

Geranium robertianum

Denumire populara curpen:

archit, curmen, curpăn de pădure, curpănaş, curpen alb, curpen de pădure, curpeniţă, curpin, curpini albi, curpini negri, luminoasă, năprasnic, vie pădureană, viţă albă, viţişoară.

Proprietati terapeutice curpen

- antiinflamator

- antibiotic limitand inmulţirea bacteriilor, antimalarice, elimină sau limitează procesul inflamator

- util in terapia malariei, contribuie la creşterea părului.

Afectiuni care se trateaza cu curpen:

boli tratate cu crupen: adenopatii, faringită, prostatită, malarie, striuri uretrale

Mod de preparare curpen:

- se administreaza sub forma de ceai din 2 linguriţe de frunze de curpen mărunţite care se pun in 250 ml apă cfierbinte. Se va lăsa apoi acoperit timp de un sfert de ora si apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi.

- extern  se fac cataplasme sau comprese de curpen care se pot ţine pană la 24 ore in funcţie de toleranţa fiecaruia

Curpenul in traditia populara

Cu tulpinile florifere de curpen se făceau băi contra durerilor de picioare. Era o plantă temută deoarece se credea că cei care dau

Ciumarea

Ecologie: planta vegeteaza in toata tara prin lunci, livezi, pasuni umede, santuri, pe malul apelor.

Organul vegetal utilizat: partile aeriene ale plantei.

Perioada de recoltare: iunie-august in timpul infloririi.

Afectiuni tratate

• Uz intern � (antibacterian, antiinflamator, diuretic) � hipogalactie (creste secretia de lapte), diabet (actiune hipoglicemianta), helmintiaza.

Mod de folosire

• Uz intern � Infuzie dintr-o lingura de pulbere de planta la o cana cu apa clocotita (250 ml). Se lasa acoperita 15 minute si apoi se strecoara. Se beau doua cani pe zi, dupa mese. Tinctura preparata din 10 g planta uscata si pisata marunt la 100 ml alcool de 70�, care se tine la macerat opt zile. Se iau, de trei ori pe zi, cate 20 de picaturi in putina apa, dupa mese.

CIDRUL

Cidrul are actiune de intinerire. Ceaiul de frunze uscate are actiune diuretica, laxativa, sedativa, antidiareica, scade PH-ul acid al sangelui. Cidrul are actiune buna in migrene.
Cidrul de coacaze (unii il numesc incorect ivin de coacaze  care se prepara in casa este un adevarat medicament. Pentru a avea efectul scontat se vor consuma cate 100 ml. inainte de mesele principale. Cidrul de coacaze are si reputatii afrodisiace. Nu se va da copiilor si adolescentilor.
In incheiere doresc sa adaug ca frunzele de coacaz constituie o materie prima importanta pentru fitoterapie, au actiune hipotensiva, fiind recomandate si in ateroscleroza. Proprietatiile diuretice ale preparatelor pe baza de frunze de Coacaz sunt dublate de cele de eliminare masiva a uratilor si a acidului uric. Se recomanda in cure de lunga durata, pana la 6 luni, sub forma de infuzie (2 lingurite de frunze la o cana cu apa, consumandu-se 3 cani inainte de mese), in special de catre cei care sufera de litiaza urica, reumatism si artritism. 

Cidrul preparare - o bautura deosebita, cu o aroma inconfundabila, este apreciat mai ales atunci cand este preparat in casa.

Reteta de baza contine:

-suc de mere (2 l),

-cuisoare,

-scortisoara (sub forma de batoane)

-zahar brun.

Prepararea este foarte simpla si rapida:

-Sucul de mere se fierbe la foc mediu. Dupa cateva minute de fierbere se adauga zaharul brun, dupa gust, astfel incat sa nu fie nici foarte dulce dar nici fad. Prea mult zahar va acoperi gustul natural al sucului de mere. Se amesteca bine zaharul, pana la dizolvarea completa.

-Se pun apoi 2 lingurite de cuisoare si 3-4 betisoare sau batoane mici de scortisoara. Se lasa sa fiarba molcom si se amesteca in permanenta, pentru ca mirodeniile sa-si imprastie bine aromele in lichidul fierbite. Nu mai e cazul sa mentionam ce aroma placuta va raspandi cidrul in timpul prepararii.

-Dupa cca 10-15 minute de fierbere, la foc mediu, impreuna cu scortisoara si cuisoarele de aroma, se mai tine cateva minute pe foc mic, inlaturandu-se in final mirodeniile.

-Se toarna in cani sau pahare groase/rezistente si se serveste cald sau chiar fierbinte, dupa preferinte.

Pentru o savoare deosebita, in serile friguroase de sarbatoare, se pot adauga in pahar cateva picaturi de rom brun sau coniac  Cu siguranta veti uita de frigul de afara si va veti rasfata simturile gustative si olfactive cu un gust special si o aroma de neuitat.

CICOAREA

Cicoarea este un tonic depurativ si diuretic, folosit drept coleretic, colagog, marind si fluidificand secretia biliara a ficatului, antianemic, remineralizant, vermifug si laxativ.

Denumirea plantei: cicoarea (Chihorium intybus)
Familia: Asteraceae

Denumiri populare: cicoara, cicoare de cimp, andiva, cicoare de vara, cicoare amara, cicorie amara, cocita, dorulet, dudau, floarea secarei, incingatoare, mestica, scai voinicesc, scaluset de casa, sporis.

Ecologie si raspindire: este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in cimpie, prin pagisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are cerinte mari fata de umeditate si luminozitate, prefera suolrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogate-n humus, profunde cu reactie neutra.

Perioada de vegetatie: creste din luna mai pina in luna octombie, inceputul lunii noiembrie.

Perioada si organul de recoltare: in scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cind tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie.

Boli in care se utilizeaza: in furunculozasi acnee (sub forma de cceai,in aasociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). In angiocolite, deschinezii 2biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice.
Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree.
Uz iextern: vindecarea ranilor si taieturilor.

Retete: Decoct � 2 lingurite de radacina maruntite in 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut in 3 reprize, inainte de mesele principale.
O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales in cazul consumatorilor de alcol.

CHIMENUL

Chimenul se foloseste infuzia obtinuta din 1 lingurita de fructe la o ceasca de apa, cu indicatie in aerogastrie, ca stimulent al lactatiei, in enterocolite, in bronsite cronice, ca antiseptic si diuretic.

Chimenul sau chimionul este o planta ierboasa, numita in popor si secarica, care creste in mod natural prin fanete din regiunea muntoasa, dar care se si cultiva.

Fructele de chimen - fructus carvi - sunt bogate in ulei volatil si au intrebuintari multiple atat in medicina, cat si in alimentatia omului. Infuzia preparata dintr-o lingurita si jumatate de fructe la o ceasca cu apa are proprietatea de a elimina gazele din stomac(carminativ) la cei care sufera de balonari, mareste cantitatea de lapte femeilor care alapteaza, regleaza functiile stomacului, combate inflamatiile intestinale, calmeaza colicile, fluidifica secretiile bronhice si mareste diureza.
     Daca fructele de chimen le asociem in parti egale cu fenicul si coriandru, atunciceaiul are un bun efect carminativ.
In alimentatie, fructele acestei plante se folosesc la prepararea supelor, lichiorurilor, prajiturilor

Chimionul este o planta bisanuala, uneori perena, inalta pana la 100 cm, avand o tulpina brazdata, ramificata si acoperita cu frunze rare si adanc divizate. Florile sunt asezate in umbele compuse, lipsite de bractee. Caliculul este redus la 5 dintisori mici, petalele in numar de 5 sunt inegale, mici, de culoare alba, mai rar roz, fiecare crestata in 2 lobi. Fructele sunt ovale, ingustate la ambele capete, avand coaste vizibile, la inceput verzi, apoi de culoare galben-bruna. Infloreste in lunile mai-iulie. Se gaseste prin fanetele din regiunea de campie si pana in cea subalpina. In tara noastra, chimionul se cultiva pe suprafete intinse.

Chimenul, bogat in ulei volatil, ulei gras si proteine este indicat in fluidizarea secretiilor bronhice si calmarea colicilor intestinali. Pulberea de fructe (cca 1 gram) se amesteca cu putina miere si se consuma de 3 ori pe zi, dupa masa.

Deasemenea, infuzia de chimen este un bun stimulent digestiv pentru lipsa de pofta de mincare sau calmarea colicilor la bebelusi. Se face infuzie din 5 grame de fructe maruntite la 1/2 L de apa si se consuma cite 1/2 de cana la fiecare masa ca stimulent digestiv. Ceaiul de colici se face din citeva fructe peste care se adauga apa fiarta - se infuzeaza 3-5 minute, se strecoara si se da cu lingurita sau in biberon pentru colicile bebelusilor. 

Infuzia de chimen se poate folosi si pentru spalaturi oculare, iar cataplasme de frunze de chimen se pot folosi pentru umflaturi ale pielii.

Cum se prepara si se administreaza chimenul

Pulberea

Semintele uscate se macina bine cu o rasnita de cafea, pana cand devin o pulbere fina, care se pastreaza (maximum 7 zile) intr-un borcan inchis ermetic, la frigider. Se administreaza de regula cate jumatate de lingurita, de 4 ori pe zi.

Infuzia fierbinte

Primii care l-au folosit ca medicament au fost egiptenii

Intr-o cana (250 ml) cu apa clocotita, se pun 1-2 lingurite de seminte, se acopera si se lasa asa vreme de 15 minute, dupa care se filtreaza. Infuzia se consuma cat de calda posibil, pentru a avea maximumul proprietatilor antispastice si calmante.

Uleiul volatil

Se extrage doar prin procedee industriale, prin distilare si, mai rar, prin antrenare cu alcool. Se gaseste in farmaciile si in magazinele naturiste, dar trebuie sa aiba specificat pe ambalaj faptul ca este valabil si pentru uz intern. La adulti, se administreaza cate 2-6 picaturi de trei ori pe zi, la copiii intre 6 si 16 ani - 1-3 picaturi, de 2-3 ori pe zi, la copiii intre 1 an si 6 ani - sub o picatura pe zi, adica maximum 0,02 ml pe zi. Uleiul de chimen este inclus si in diverse siropuri ori ceaiuri preambalate, cu efecte calmante pentru copii.

Infuzia combinata

Se pun 2 lingurite de pulbere de seminte intr-un pahar de apa si se lasa la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un pahar de apa, apoi se lasa sa se raceasca. In final, se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctura

Se pun intr-un borcan 10 linguri de pulbere de seminte, care se acopera cu 400 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi de ulei volatil de chimen, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza o lingurita de 4 ori pe zi, in tratamente cu o durata de 1-3 luni.
 

Uleiul pentru uz extern

In jumatate de litru de ulei de masline sau floarea-soarelui se pun 10 linguri de pulbere de seminte de chimen. Se lasa la macerat vreme de 2 saptamani, la soare, dupa care se filtreaza, se adauga 15 picaturi de ulei volatil de chimen, iar preparatul astfel obtinut se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci.
 

Tratamente interne

* Alaptare - se consuma zilnic 1-3 cani de infuzie combinata de chimen cu miere. Mai multe studii au obiectivat faptul ca administrarea chimenului creste secretia lactata si imbunatateste calitatea laptelui matern, reduce incidenta colicilor la sugari. In cazul in care apar inflamatii ale sanilor (ragade) in timpul alaptarii, se pune pe zona afectata o cataplasma cu seminte de in si de chimen, macerate in prealabil, vreme de patru ore, in apa calda.
* Astenie psihica, incapacitate de concentrare mentala - se iau cate 4 lingurite de tinctura de chimen pe zi, in cure de o luna. Uleiul volatil continut de semintele de chimen are efecte tonice nervoase, favorizeaza circulatia cerebrala, confera o senzatie de vioiciune si tonus mental. Acelasi tratament se recomanda si ca adjuvant in depresie.
* Astm, astm alergic, bronsita cronica - se administreaza amestecul de infuzie combinata si ulei volatil de chimen. Pe langa efectul antispastic mentionat, chimenul are in aceste afectiuni si un efect expectorant (ajuta la eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii), antiinflamator si antibiotic. De asemenea, uleiul volatil de chimen este antihistaminic, ajutand la calmarea reactiilor alergice la nivelul aparatul respirator.
* Cancer de colon - un studiu de medicina experimentala dat publicitatii in martie 2006 arata ca un tratament facut vreme de 15 saptamani cu pulbere de chimen inhiba dezvoltarea tumorilor in intestinul gros. Interesant este ca efectul antitumoral al chimenului a fost potentat de introducerea in alimentatie si a uleiului de arahide, care este indicat celor care sufera de tumori pe tubul digestiv. Se recomanda administrarea a 7 grame de pulbere de seminte de chimen pe zi (doza exacta este de 0,06 grame pe kilogram-corp), in cure cu o durata de patru luni, urmate de doua luni de pauza.
* Cancer de piele - chimenul, ingerat sub forma de pulbere si aplicat sub forma de ulei pentru uz extern pe formatiunile canceroase aparute pe piele, inhiba cresterea tumorilor maligne si, mai mult, declanseaza procesul de remisie a acestora. Se recomanda un tratament de patru luni cu chimen luat intern (7 grame pe zi) si aplicat extern, sub forma de ulei, pe zonele afectate.
 

* Deficit de fier in organism - infuzia combinata de chimen din care se bea cate o cana dimineata si seara, pe stomacul gol, este un eficient remediu contra anemiei feriprive. Acest remediu nu contine decat cantitati infime de fier, in schimb, imbunatateste foarte mult asimilarea acestui oligoelement, care de cele mai multe ori se gaseste in alimentatia de zi cu zi (in oua, in spanac, in urzici, in icre, in peste etc.), dar nu este metabolizat corespunzator de organism.
* Diaree, colita de fermentatie - se administreaza pulbere de seminte de chimen amestecata in proportii egale cu pulbere de frunze de menta. Se iau zilnic cate 4-6 lingurite din aceasta combinatie, pe o perioada de 1-3 saptamani. Combinatia chimen-menta este aproape imbatabila in mai multe afectiuni digestive, printre care diareea si colita de fermentatie, unde efectul lor este rapid, datorita calitatilor antiseptice, antiinflamatoare, carminative (determina eliminarea gazelor intestinale) ale celor doua plante.
* Dispepsie - exista mai multe cercetari care arata fara dubiu ca semintele de chimen, singure sau in combinatii cu alte plante, vindeca fara gres aceasta afectiune. Intr-un astfel de studiu, facut in Germania, un numar de 118 pacienti au fost impartiti in doua grupe de terapie egale. Cei din prima grupa au fost tratati cu seminte de chimen si frunze de menta (Mentha piperita), in timp ce a doua grupa fost tratata cu cisaprida, un medicament de sinteza foarte eficient in tratarea dispepsiei. Dupa patru saptamani, 69,7% din cei tratati cu chimen si menta nu mai prezentau simptome de dispepsie. Durerile abdominale, senzatia de greata sau de greutate in stomac disparusera, la fel si balonarea si eructatiile. In lotul tratat cu cisaprida, procentul pacientilor care nu mai prezentau simptomele dispepsiei a fost foarte apropiat de cel al pacientilor tratati naturist, fiind de 70,2%, dar aici au aparut si reactii adverse (dureri de cap, diaree, aritmie), reactii inexistente la lotul tratat natural. Asadar, pe termen lung, o solutie eficienta si sigura contra dispepsiei este administrarea zilnica, inainte de masa, a unei lingurite de amestec de pulberi de chimen si menta, combinate in proportii egale. Plantele trebuie sa fie proaspat macinate, pentru a avea un continut maxim de uleiuri volatile, care imbunatatesc secretia de bila si de sucuri gastrice si elimina durerile abdominale.
* Gastrita - un studiu facut in laboratoarele Universitatii din Riad, Arabia Saudita, arata ca administrarea semintelor de chimen protejeaza epiteliile gastrice (tesuturile protectoare ce captusesc stomacul) de actiunea secretiilor gastrice acide, dar si de actiunea unor substante iritante, cum ar fi solutia de clorura de sodiu concentrata, alcoolul etilic pur etc. Astfel, desi administrarea chimenului sporeste secretia de sucuri digestive, tratamentul cu infuzia combinata din semintele sale este eficient pentru gastrita, avand efecte calmante, antiinflamatoare, protejand mucoasa gastrica. Se administreaza 2-3 cani de infuzie combinata pe zi, in cure de 3 saptamani, urmate de o pauza de 10 zile, dupa care se poate relua.
* Greata provocata de medicatie - se administreaza infuzia combinata obtinuta din chimen si menta, amestecate in proportii egale, din care se bea, de preferinta neindulcita, cate o jumatate de litru - un litru pe parcursul zilei, inaintea meselor principale. Are efect antiemetic (elimina senzatia de greata), actionand atat local, la nivelul terminatiilor gustative si olfactive de la nivelul tubului digestiv, cat si la nivelul sistemului nervos central. Este un bun tratament si contra anorexiei.
* Halena (miros urat al respiratiei) - se mesteca dupa masa si, intre mese, seminte de chimen. Au un miros placut si, mai mult decat atat, imbunatatesc digestia, eliminand cauzele profunde care duc la aparitia halenei.
* Micoze (adjuvant) - prin teste de laborator s-a constatat ca uleiul volatil de chimen este foarte eficient contra infectiilor cu ciupercile parazite Candida albicans, Aspergillus. Se administreaza uleiul volatil de chimen, cate 2-5 picaturi, de trei ori pe pe zi, in cure de 14 zile, urmate de alte 10 zile de pauza. Acelasi tratament este recomandat ca adjuvant in infectiile, de aceasta data bacteriene, cu Pseudomonas aeruginosa.
* Prevenirea cancerului - mai multe studii facute in Japonia, in India si in China arata ca administrarea chimenului impiedica mutatiile celulelor normale spre celule canceroase, fiind un protector de incredere contra bolii canceroase care afecteaza stomacul, intestinele, ficatul, pancreasul. Se consuma chimenul ca si condiment in alimentatie, iar de doua ori pe an se tin cure cu o durata de patru saptamani, timp in care se administreaza cate o lingurita rasa de pulbere de seminte de patru ori pe zi.
* Sindromul colonului iritabil, colon spastic - se beau zilnic 2-3 cani de infuzie combinata de seminte de chimen. Tratamentul se face vreme de 4 saptamani, cu 5-7 zile de pauza. Are efecte spasmolitice si antiinflamatoare intestinale puternice, ajuta la echilibrarea florei intestinale. Tratamentul este valabil si contra crampelor abdominale, care atunci cand sunt foarte puternice vor fi tratate, in prima faza, cu infuzie fierbinte de chimen.

* Sindromul de postmenopauza (adjuvant) - se administreaza pulberea proaspat macinata de chimen, cate trei lingurite pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte estrogene blande, ideal pentru femeile care au intrat la menopauza de mai mult de doi ani si se confrunta cu simptome cum ar fi osteoporoza, hirsutismul, astenia, depresia.
* Spasme musculare - se administreaza infuzia combinata de chimen, cate o jumatate de pahar (100 ml), de trei ori pe zi. In fiecare doza de infuzie combinata se pun si doua picaturi de ulei volatil de chimen, pentru a amplifica efectele antispasmodice ale acestui tratament. Studii facute in Statele Unite au aratat ca substantele volatile din chimen inhiba efectul mai multor enzime care determina contractura musculara. Astfel, acest tratament este valabil nu doar in spasmele muschilor voluntari (cum ar fi cei ai bratelor, ai picioare, ai pleoapelor etc.), ci si al celor care nu pot fi controlati voluntar. Acest tratament antispasmodic s-a dovedit eficient si contra sughitului, contra tusei spasmodice si chiar contra astmului.
* Valori crescute ale colesterolului si trigliceridelor - intr-un studiu din anul 2005, facut de o echipa mixta de cercetatori din Maroc si din Franta, se arata ca administrarea de infuzie combinata de chimen, 1-1,5 litri pe zi, in cure de patru saptamani, scade semnificativ procentul de colesterol negativ (LDL) si de trigliceride din sange. Acelasi studiu arata ca organismul diabetic este ferit de complicatii cardiace si vasculare prin tratamentul cu infuzie combinata de chimen. Un alt efect al tratamentului cu chimen este si o usoara scadere a glicemiei, dar care apare mai ales la tratamentul cu pulbere de chimen si mai putin la tratamentul cu extract apos sau in alcool.
* Viermi intestinali (adjuvant) - se administreaza ulei volatil de chimen, cate 2-5 picaturi de trei ori pe zi, in cure de 21 de zile, urmate de aceeasi perioada de pauza. Acest remediu are efecte puternic vermifuge si insecticide, paralizand centrii nervosi vitali ai acestor organisme parazite.

Aplicatii externe cu chimen

* Crampe abdominale la sugari si la copiii mici - in apa de baie a copilului se toarna 1-3 linguri de tinctura de chimen. Principiile active cu efect calmant gastro-intestinal si carminativ vor fi preluate prin piele de catre circulatia sanguina periferica si isi vor face rapid efectul.
* Micoza bucala - de trei ori pe zi se fac clatiri ale gurii cu 100 ml de infuzie combinata, in care s-au pus 1-2 picaturi de ulei de chimen. Acest tratament are efecte antimicotice, antiinflamatoare, fiind de un real ajutor pentru candida cu localizare pe segmentul buco-faringian.
* Rani deschise (prim ajutor) - se spala rana si se curata foarte bine cu tinctura de chimen nediluata. Este un tratament dureros pe moment, dar extrem de util, mai ales in cazul in care rana se produce intr-un loc cu puternica incarcatura microbiana. Chimenul are efecte antibiotice puternice si distruge, aplicat direct, virusul tetanic.
* Scabie - se aplica uleiul pentru uz extern pe portiunile afectate. Aplicatia se face de 3-6 ori pe zi, pana la vindecarea totala. Este un tratament simplu si eficient, recomandat mai ales celor care nu suporta unguentele cu substante de sinteza folosite in acest scop.

Precautii si contraindicatii

La copiii mici se administreaza intern cu prudenta, intrucat - foarte rar - poate declansa crize de epilepsie. De regula, pentru copiii foarte mici este recomandat din acest motiv feniculul, in locul chimenului.
La femeile insarcinate, supradozarea semintelor de chimen (peste 7 g luate zilnic) poate produce avortul.
Chimenul este contraindicat persoanelor care au alergie la plantele din familia Apiaceae (Umbeliferae).

Cervana (Lycopus europaeus L.)

Ecologie: planta creste prin zavoaie, la marginea apelor, in santuri, finete turbarii; este comuna de la campie pana in zona montana.

Organul vegetal utilizat: partile aeriene ale plantei.

Perioada de recoltare: mai-octombrie, pe timp insorit, dupa ce s-a ridicat roua.

Afectiuni tratate

• Uz intern � anorexie (excitant al secretiei gastrice), tuse.

Mod de folosire

• Uz intern � Decoct dintr-o lingura de planta uscata si maruntita la o cana cu apa (250 ml). Se fierbe 5 minute la foc domol, apoi se strecoara. Se beau doua cani pe zi cu aproximativ 15 minute inainte de masa. Infuzie din una-doua lingurite de planta maruntita sau pulbere de planta la o cana cu apa clocotita (250 ml). Se lasa acoperita 15-20 minute si apoi se strecoara. Se beau doua cani pe zi.