Gorun

Denumire stiintifica gorun:

Quercus petraea

Denumire stiintifica gorun:

pedunculat, stojar, ters, trajer, tufan

Proprietati terapeutice gorun:

- astringent

- hemostatic

- antidiareic

- dezinfectant.

Mod de preparare gorun:

- ceai de gorun  se prepara din 2 lingurite de coaja maruntita de gorun puse in 250 de ml de apa  acest amestec se va fierbe timp de 10 minute, se strecoara si se consuma 2-3 ceaiuri pe zi

- la 500 de ml de apa se vor pune 4 linguri de coaja amruntita si se vor fierbe timp de un sfert de ora  acesta se poate folosi si la tratamente externe, dupa ce se strecoara.

care se trateaza cu gorun:

boli tratate cu gorun: alopecie, amigdalită, arsuri, ciclu abundent, colici abdominale, degerături, diaree, dureri de dinţi, faringite, hemoragii anale, hemoragii nazale, hemoragii uterine, hemoroizi, hiperhidroză, incontinenţă urinară, infecţii diverse inclusiv intestinale, leucoree, metrite, răni-pudră de plantă direct pe rană, răni purulente-ceai pus compresă pe pansament, stomatite, transpiraţia picioarelor, ulceraţii cronice ale pielii, vaginite.

Gorunul in traditia populara

Coaja de gorun conţine mult tanin şi se folosea foarte mult la tăbăcit. De asemenea la vopsit in negru şi galben in amestec cu sovarf, măr, leşie. Scoarţa se folosea ca leac la rănile invechite, numite in Banat gance. Se fierbea cu frunză de nuc pisată, ori cu frunze de piersic şi se ţineau mainile sau picioarele in zeama aceia.

Cu negreala din gogoşile de frunze se ungea pecinginea. După ce se usca, se spăla cu oţet şi tratamentul se repeta pană la vindecare.

Decoctul scoarţei se ţinea in gură contra durerilor de dinţi. Decoctul ghindei prăjite sau al scoarţei se lua contra diareei.

Ghimpe

Denumire stiintifica ghimpe: Ruscus aculeatus
Denumire populara ghimpe: ghimpe

Denumire stiintifica ghimpe:

Ruscus aculeatus

Denumire populara ghimpe:

ghimpe

Proprietati terapeutice ghimpe si tratamente naturiste cu ghimpe:

- ghimpele este un antiinflamator general mediu, antiinflamator al prostatei puternic, antiseptic mediu (acţionează mai ales asupra colibacililor şi asupra Proteus vulgaris)

- antitumoral mediu, diuretic puternic, favorizează sfăr�marea şi eliminarea calculilor biliari, febrifug bun.

- prostată şi adenom de prostată � ceai de ghimpe

- nefrită, cistită, litiază renală � ceai de ghimpe

- efecte mai puternice se obţin prin asociere ghimpe cu tinctura de ienupăr;

- cancer genital şi de prostată (adjuvant) � pulbere de ghimpe;

- afecţiuni febrile � ceai de ghimpe. Efectul este mai puternic dacă se combină ghimpe �n proporţie egală cu mentă

- ghimpele este adjuvant �n turbare şi holeră - pulbere de ghimpe;

- hipertiroidie (adjuvant) � pulbere de ghimpe;

- litiază biliară (mai ales micro-litiază)

- se asociază foarte bine cu anghinare şi frunze de mesteacăn in proportii egale. Din aceasta pulbere se ia catre o lingurita de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

- ceai de ghimpe combinat cu alte plante medicinale � se foloseste o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite de ghimpe -  acestea se las� la �nmuiat peste noapte si apoi se filtreaza. maceratul se pastreaza iar pulberea se opareste cu apa fierbinte si se lasa acoperit timp de 30 de minute. Dupa ce se raceste, cele 2 extracte se combina si se consuma cate 2-3 cani pe zi, pe stomacul gol

- in 250 de ml de apa se vor pune două linguriţe de ghimpe maruntit, se fierbe zece minute, se strecoara. Din acest ceai se pot consuma 2 cani pe zi, dimineata inainte de micul dejun si seara inainte de cina. Curele pot fi de lunga durata

Tinctură de ghimpe � in 100 de ml de alcool alimentar de 70 de grade se adaga 20 de grame de ghimpe. Se tine acest amestec la temperatura camerei timp de 15 zile in care se agita des. Dupa ce se strecoara, se pune in sticlute mai mici si se poate pastra in acest mod timp de 2 ani. Se va lua cate o lingurita, de 3 ori pe zi inainte de ese cu 30 de minute. Tratamentul poate fi de lunga durata

Ghimbirul (Zingiber officinalis)

Este o planta provenita din legendara Indie, regiune care de-a lungul mileniilor s-a dovedit a fi un adevarat rezervor de fructe si de plante comestibile pentru intreaga planeta. Se folosesc radacinile foarte bine dezvoltate ale plantei, ramificate, cu coaja de culoare bej-cenusie si cu un gust puternic picant. Consumate proaspete (aceste radacini se gasesc la caserola sau chiar la kilogram in supermarketuri), ele au, pe langa gustul picant, si o aroma extrem de placuta, care aduce oarecum cu cea a cojii de lamaie sau de grepfruit. Desi e foarte folosit in alimentatie, ghimbirul este considerat o planta medicinala de prima mana, sute de studii medicale extrem de bine documentate fiindu-i consacrate in ultimii ani. Cum se prepara. Exista sute de retete cu ghimbir provenite de pe diferitele meridiane ale lumii. Din el, australienii obtin o bere extrem de apreciata, chinezii fac prajituri si serbeturi, thailandezii si malaezienii prepara mancaruri diverse, in timp ce in Statele Unite si Europa, sucurile si dulciurile cu ghimbir tind sa inlocuiasca produsele similare traditionale. Pentru a beneficia de gustul si de aroma subtila a ghimbirului, dar si de forta sa terapeutica deosebita, va recomandam in continuare cateva forme de preparare traditionale: Siropul de ghimbir se spala bine radacinile de ghimbir si apoi se dau prin razatoarea mica, dupa care imediat (ca sa nu se oxideze) se pun intr-un borcan si se adauga deasupra miere de albine, in proportia 1:2, adica la o lingura de ghimbir ras se pun 2 linguri de miere. Se lasa sa stea 2 saptamani, dupa care se filtreaza, obtinandu-se un sirop semi-limpede, cu gust puternic picant si foarte parfumat. Dulceata naturala de ghimbir se obtine din ghimbirul ras, ramas dupa extragerea siropului. Peste acest reziduu se adauga miere cat sa il cuprinda si sa ramana un strat de doua degete deasupra. Rezulta o mixtura puternic picanta, care se ia ca tonic digestiv, ca antiseptic faringian si ca stimulent nervos. Sucul proaspat de ghimbir se obtine la mixer (blender), in vasul acestuia punandu-se un litru de apa, o lingura de ghimbir maruntit, trei linguri de miere, o lamaie taiata in patru si doua mere maruntite. Se mixeaza tot acest amestec bine, apoi se filtreaza, rezultand un suc extrem de parfumat, puternic picant si cu efecte terapeutice extraordinare. Cateva utilizari medicinale Stari de greata si voma se consuma un pahar de suc de ghimbir obtinut dupa reteta prezentata mai sus. Este un remediu extrem de placut si de eficient pe termen scurt. Totusi, pentru inlaturarea din profunzime a acestei probleme este necesar un consult medical amanuntit, pentru a se constata si trata cauza care produce accesele de voma. Stari de greata la femeile insarcinate un studiu facut pe 120 de voluntare dintr-un spital din California a constatat un excelent efect al ghimbirului pentru combaterea starilor de voma din perioada prenatala, dar si dupa nasterea prin cezariana. Participantele la studiu au primit zilnic 5 g de ghimbir proaspat sau 1 g de ghimbir uscat, constatandu-se, la cateva zeci de minute dupa administrarea tratamentului, diminuarea sau chiar disparitia senzatiei de voma, la majoritatea pacientelor. Rau de masina, rau de miscare in general se consuma o felie (2-3 g) de radacina de ghimbir proaspat, care se mesteca indelung inainte de a fi inghitita. Are un gust iute extrem de pronuntat si este mai greu de suportat la inceput, insa efectul antivomitiv si de inlaturare a starilor de ameteala si a durerii de cap este prompt. Artrita, poliartrita reumatoida un studiu facut in 1992 de doi profesori universitari din India a evidentiat efectul consumului zilnic de ghimbir proaspat in aceasta afectiune. Studiul s-a desfasurat pe perioada a doi ani si jumatate, timp in care cei 86 de pacienti investigati au consumat in diferite forme cate 5 g de radacina proaspata de ghimbir pe zi. Rezultatele sunt mai mult decat incurajatoare. Peste 55% din participanti au declarat ca intensitatea durerilor reumatice s-a redus simtitor, la fel ca si frecventa crizelor. De asemenea, aproape 25% dintre cei tratati au observat o recapatare a mobilitatii articulare. Si cel mai important lucru: nici unul din participanti nu s-a confruntat cu efecte adverse la consumul de ghimbir, in conditiile in care medicatia chimica impotriva reumatismului are efecte dezastruoase asupra sistemului digestiv si asupra altor sisteme importante din organism. Tromboza administrarea a 4 g de ghimbir proaspat, de doua-trei ori pe zi, la pacientii cu tulburari cardiovasculare grave, vreme de 2-3 luni, are efecte spectaculoase asupra trombozelor, incetinind viteza de coagulare a sangelui, impiedicand formarea cheagurilor de mari dimensiuni si migrarea acestora. Dispepsie se consuma cu 10 minute inainte de masa un pahar de suc de ghimbir. Stimuleaza secretia de sucuri digestive si imbunatateste peristaltismul digestiv. Faringita si tuse se ia din ora in ora cate o lingurita de sirop de ghimbir, fara apa. Are efecte antiinfectioase rapide, favorizeaza expectoratia si calmeaza accesele de tuse. Balonare dupa masa, se mesteca indelung o felie (2-3 grame) de ghimbir proaspat. Ajuta la digestie, impiedica formarea gazelor intestinale si ajuta la tinerea sub control a proceselor de fermentatie din tubul digestiv. Precautii in consumul ghimbirului Consumul de ghimbir se va face in cantitati mici si pe perioade reduse (sub 7 zile), la persoanele cu risc de hemoragie, deoarece micsoreaza viteza de coagulare. Ghimbirul va fi consumat cu prudenta si de catre persoanele cu colon iritabil si gastrita.

Gentiana

Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini.  Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulie-septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine. Incepand din luna august si pana tamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile. Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab in principii active. In scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare. Ei se aseaza in straturi subtiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau incaperi aerisite. Rizomii si radacinile mai groase se despica, iar cele lungi se scurteaza. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului. Numele ii vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a descoperit si a mentionat pentru prima oara intr-un tratat aceasta planta medicinala. De mai bine de doua mii de ani, gentiana este folosita in toata Europa ca tonic amar, ca anti-toxic si stimulent al functiilor ficatului. In medicina populara romaneasca, ocupa un loc de cinste, fiind denumita de catre vindecatorii populari din nordul tarii �capitanul buruienilor de leac�. Este folosita ca tonic digestiv si al intregului organism, precum si ca remediu impotriva diferitelor otraviri. Are tulpinile lungi, de pana la jumatate de metru, si arcuite, flori superbe - albastru-mov, radacinile sunt lungi ca niste fire si extrem de amare, motiv pentru care planta mai este numita la noi si fierea-pamantului. Se recolteaza la fel ca si cerentelul, acum, in noiembrie, prin dezgropare. Uscarea si conditionarea radacinii acestei plante se face intocmai ca si la cerentel. Iata in continuare cateva utilizari terapeutice ale gentianei:      Crize biliare, dischinezie biliara, prevenirea litiazei biliare - se administreaza radacina de gentiana sub forma de tinctura, din care se ia cate o lingurita, diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineata, imediat dupa trezire, si cu un sfert de ora inaintea meselor principale.   Boli de ficat - radacina de gentiana are efecte tonice hepatice, adica stimuleaza functia si ajuta la regenerarea celulei hepatice, inhiba - conform unor studii recente - dezvoltarea virusurilor care afecteaza ficatul. Se administreaza contra hepatitei cronice si acute, contra sechelelor post-hepatice. De regula, se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o jumatate de lingurita de 3-4 ori pe zi, in cure de 6-12 saptamani.      Balonare, dispepsie, constipatie atona - radacina acestei plante exceptionale contine un principiu activ numit amarogentina, care este considerata cea mai amara substanta din lume. Ea stimuleaza foarte puternic secretia si eliberarea sucurilor gastrice si a bilei necesare procesului de digestie, stimuleaza peristaltismul, eliminand majoritatea tulburarilor digestive. Se fac cure de cate 3-6 saptamani cu macerat la rece de gentiana, din care se ia cate un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinta cu un sfert de ora inainte de masa.      Indigestii frecvente, gastrita hipo-acida - un studiu german condus de dr. Franz Goetzl a aratat ca tinctura de gentiana mareste simtitor puterea de digestie si elimina senzatia de greutate in stomac sau de greata de dinainte si de dupa masa. Se administreaza o lingurita de tinctura de gentiana diluata in putina apa, cu 10-15 minute inainte de fiecare masa.      Lipsa poftei de mancare la copii - se pun 10-15 picaturi de tinctura de gentiana intr-o lingurita de miere si se administreaza cu un sfert de ora - douazeci de minute inainte de a manca. Acest remediu simplu va declansa prompt o pofta de mancare sanatoasa.     Hipotiroidie si tulburari conexe - se administreaza ca adjuvant in tratamentul acestei afectiuni tinctura de gentiana, cate o lingurita de patru ori pe zi, in cure de trei luni, cu 15-30 de zile de pauza. Are puternice efecte de stimulare a metabolismului si favorizeaza - se pare - secretia normala de hormoni tiroidieni.

Galbenele - infuzii, boli

Galbenele - Calendula officinalis - boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craiae, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujuli rosioara, rusculiae, salomie, salunii, sinilii, stancu, tataiasi, vazdoage

Denumirea plantei:

Galbenele (Calendula officinalis)

Familia:

Compositae

Perioada de vegetaaie:

planta anuala care infloreate din luna mai pana in septembrie.

Perioada ii organul de recoltare:

Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern:

gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern:

leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza.

Retete

Infuzia:

2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi.

Tinctura:

se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa.

Alifie:

se infierbanta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea ata pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degertturi.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern:

gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern:

leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza.

Infuzia:

2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi.

Tinctura:

se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa.

Alifie:

se infierbanta 100 g de untura de porc nesirata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi.

Baile de sezut:

30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga in apa de baie din cada pana la nivelul de 25-30 cm, atat cat sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile.

Perna de flori:

se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.

Ceaiul de galbenele mai are proprietatea de a calma durerile menstruale, mai ale sla persoanele anemice.

Cura se va face cu o saptamana inainte de aparitia fluxului menstrual.
Infuzia se prepara din 2 lingurite de flori peste care se toarna 2 cesti cu apa fierbinte. Dupa 15 minute se strecoara lichidul care se bea in cursul unei zile, de preferinta pe stomacul gol. Se poate prepara si o infuzie mai concentrata din 4 linguri de flori de 200 g apa.

Din aceasta cantitate de infuzie se beau 3 linguri pe zi. Infuzia facuta din 10 g flori la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis.
Sub forma de bai, cataplasme sau tinctura, florile se folosesc ca pansament pentru ranile care se vindeca greu, ca ulceratiile, plagi cu puroi, arsuri, degeraturi, acnee (cosuri), eczeme, deoarece principiile active dien galbenele au insusirea de a stimula circulatia sangelui la nivelul tesuturilor, grabind astfel cicatrizarea ranilor.

Pentru reglarea ciclului menstrual se recomanda a se lua, de 3 ori pe zi, 30 picaturi de tinctura in putina apa.
Cu amestec de 10 g tinctura si 90 g apa fiarta si racita se pot face comprese la rani, arsuri, ulceratii si pentru bolile de ochi. Acest amestec da bune rezultate si in leucoree.
Tinctura de galbenele se obtine prin macerarea a 20 g flori in 100 g alcool de 70 grade timp de 8 zile.
Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai. Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate.

Fumarita

Denumire stiintifica fumarita:

Fumaria officinalis

Denumire populara fumarita:

corcodan, fierea pămantului, fumatul pămantului, guşa porumbelului, iarbă de curcă, iarba fumului, săftărea.

Proprietati terapeutice fumarita:

- astringent

- antiinflamator

- cicatrizant

care se trateaza cu fumarita:

boli tratate cu fumarita: acnee, renale, afecţiuni buco-faringiene, afte, alergii digestive, amenoree, anemie, ateroscleroză, artrită, astenie, colici biliare, constipaţie, dischinezie biliară, febră, gingivite, herpes, hipotensiune arterială, infecţii cronice ale pielii, oligurie, stomatite, urticarie.

Mod de preparare fumarita  ceai de fumarita

- 2 lingurite de fumarita maruntita se pun in 250 de ml. Dupa

ce se lasa acoperit timp de 15 minute, se strecoara si se consuma cate 2-3 ceaiuri pe zi

Fumarita in traditia populara

Fumarita se folosea la boli de piele (bube dulci, pecingine, etc), de stomac şi de splină. Cu decoctul se trata gingivita, clătindu-se gura cu ceai, ţinandu-se in gură, iar ceaiul se lua pentru curăţirea sangelui. Fiartă in lapte se intrebuinţa la boli de dinţi, iar in

Feciorica

Denumire stiintifica feciorica:

Herniaria glabra

Denumirie populara feciorica:

săpunaşul, iarba faptului

Mod de preparare feciorica:

- ceai de feciorica: infuzie  la 250 de ml de apa fierbinte se vor pune 2 lingurite de feciorica, se lasa acoperiy timp de 10 minute, se strecoara si se consuma doua sau trei astfel de ceaiuri pe zi.

- decoct de feciorica  se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită care se vor pune in 250 ml de apa. Se lasa la fiert timp de 10 minute si se strecoara ulterior. Acest ceai se poate bea de 2-3 ori pe zi sau se poate folosi cu uz extern sub forma de comprese sau pansamente.

Afectiuni care se tarteaza cu feciorica:

boli tratate cu feciorica: afecţiunile vezicii urinare, albuminurie, cistite cronice, litiaze renale, litiaze biliare, prostatită.

Feciorica in traditia populara

Cu decoctul de feciorica se spălau pe maini cei care aveau pojar pe ele. Era una din cele 99 de buruieni de fapta pomenite in popor. Se mai foloseau şi pentru dat cand omul sacă din puteri, cand capătă in tot trupul dureri şi tuşeşte, boală care se credea că se primea in urma vrăjmaşilor duşmanilor.

Feciorica se punea in apă neincepută şi se descanta de 3 ori, apoi se dădea bolnavului să bea, miercurea in pragul uşii, vinerea la rau şi duminica iar in prag. Se mai